Nevestele lui Solomon

1 Împăraţi 3,11.

Nevestele lui Solomon
Au fost toate de viţă-aleasă.
Nici el n-a fost ca orice om,
Să-şi ia o singură mireasă.

Prima soţie ce-a avut,
N-a fost aşa cum legea spune,
Evreică, fiindcă el a vrut
Să-ncheie alianţe bune

Şi de nevastă a luat
Pe o prinţesă egipteană.
A fost un gest de diplomat.
Deşi el a trăit cu teamă

De Dumnezeu şi voia Sa,
În ce priveşte căsnicia
N-a reuşit să fac-aşa,
Ci el şi-a întărit domnia

Luând soţii de neam ales:
Prinţese mândre şi crăiese.
Făcând aşa, el n-a-nţeles
Ceea ce Dumnezeu spusese

În lege: "Să nu vă lipiţi
Inima de femei străine,
C-aşa vă veţi lăsa târâţi
De dragoste, şi nu e bine,

Că vă veţi închina şi voi
La idoli, aşa cum fac ele
Şi-n loc să le atrageţi voi,
Veţi fi atraşi voi înspre rele."

Chiar de-l iubea pe Dumnezeu
Şi respecta ce-l sfătuise
Marele David, tatăl său,
Acest sfat, nu îl împlinise.

Ci el, fiind aşa bogat,
Şi-a luat soţii-vreo şapte sute
Crăiese, fiice de-mpărat
Şi ţiitoare foarte multe.

El însuşi a recunoscut
Că "şi-a adus spre desfătare
Multe femei", dar a văzut
Că toate sunt amăgitoare.

Şi sfatul pe care l-a dat
Altor bărbaţi, a fost acesta:
Că vei fi binecuvântat
Gustând viaţa doar cu nevasta

Care ţi-a dat-o Dumnezeu
În vremea tinereţii tale
Că altceva îţi face rău
Şi e "deşertăciune mare".

Despre-mpăratul Solomon
Citim c-a fost înţelept tare
Şi ca-mpărat, dar şi ca om
Şi singura neascultare

A fost că s-a lăsat târât
Şi a ajuns la bătrâneţe
Să facă ce-a fost mai urât:
Luându-se după neveste

El zeilor s-a închinat,
Le-a dat şi jertfe şi tămâie.
Şi Dumnezeu s-a mâniat
Pe el, zicând că o să-i fie

Tronul luat de-un slujitor
Şi nu-l vor moşteni urmaşii
Fiindcă n-a fost ascultător,
Ci şi-a-ndreptat spre idoli paşii.

Dacă aşa un împărat
Bogat şi cu înţelepciune
Pe Dumnezeu l-a întristat,
De ce mai crezi şi mai poţi spune

Că tu vei fi biruitor
Chiar de te laşi târât de lume?
Mai bine fii ascultător
Şi astăzi, fă alegeri bune.

Dacă în toate eşti supus
Lui Dumnezeu în a ta viaţă,
Doar un domeniu nu l-ai pus
Sub voia Domnului, măreaţă,

Nu te-nşela! Sigur vei fi
Împiedicat în alergare
Şi foarte mult vei suferi,
De n-ai deplină ascultare.

Domnul te lasă să iubeşti,
De dragoste nu te privează,
Dar nu uita: să te fereşti
De legături ce ruinează.

Te-apropie de Dumnezeu
Iubirea cea adevărată
Nu te îndeamnă să faci rău,
Nu te "târăşte" niciodată

Înspre ceva, ce e păcat.
De-aceea, să iei seama bine
Că vei fi binecuvântat
Deplin, atunci, când lângă tine

Aduci un suflet credincios
Lui Dumnezeu, ca împreună
Să duceţi trai curat, frumos,
Iar la sfârşit, s-aveţi cunună.